Cultura văzută prin luneta domnului Barbu

Ne uităm adesea cu jind la Germania, cea mai mare putere economică a Europei, și visăm să avem o relație privilegiată cu liderii acestei țări de care depinde soarta întregii zone euro. La marile reuniuni internaționale, România își pune costumul bun, își lustruiește pantofii cei noi și caută să prindă un loc bun în fotografia de final, lângă umărul Angelei Merkel.

Însă Germania nu este doar o uriașă putere economică, este, în același timp, o mare putere culturală. Berlinul forfotește de artiști de primă mână din toate locurile lumii, iar în cluburi, baruri, librării și biblioteci au loc zeci de lecturi publice pe zi, la care lumea asistă ca la spectacol. Landurile germane se luptă în a oferi burse de creație scriitorilor și oamenilor de cultură străini, îi invită la simpozioane, le organizează evenimente. Germania se uită cu ochi curioși la ce-i mai bun din literatura Estului și promovează inclusiv operele importante ale autorilor români: scriitorul Filip Florian este tradus la prestigioasa editură Suhrkamp, Mircea Cărtărescu a beneficiat de una dintre cele mai prestigioase burse de creație la Castelul Solitude din Stuttgart. Tot în Germania, se ține an de an, cel mai important târg de carte din lume, la care, dacă nu ești, nu exiști din punct de vedere literar, cel de la Frankfurt. Este un târg al industriei literare, la care iau parte mari scriitori, editori râvniți de orice autor din lume, ziariști cu priză la public, „o lume profesională, mondenă, culturală, toate în același timp”, după cum o descrie scriitoarea Gabriela Adameșteanu, care crede că, să ajungi la Frankfurt, „înseamnă să pătrunzi într-un cerc elitist de cultură”.

În acest cerc elitist de cultură, România a pătruns anul acesta „în capot și șlapi”, după cum remarca agentul literar Simona Kessler, care a văzut pe viu cum a organizat Ministerul Culturii prezența țării noastre la Frankfurt. Un stand anost și gol, cu cărți puse alandala, cu cinci evenimente în cinci zile, la care au asistat, în momentele de glorie, câte 20 de oameni. Un stand care prezintă o Românie ponosită, fără nimic de oferit, în afară de două afișe mici cu scriitori și două afișe uriașe cu „Ministry of Culture”, care ar trebui să se numească „Ministry of Inculture”, după chipul și asemănarea conducătorului său, Daniel Barbu.

Întrebat, luni, de gândul despre deficiențele de la standul României, Daniel Barbu habar nu avea că instituția pe care o conduce are în sarcină și organizarea prezenței României la Frankfurt. Nu este vorba de o scăpare scuzabilă, legată de un târg oarecare pierdut în mulțimea de uriașe și presante îndatoriri ministeriale, este vorba despre unul dintre cele mai importante evenimente culturale internaționale ale anului. Cum poți să creezi politici care să arate lumii fața inteligentă și cultivată a României, când tu nu știi nici măcar la ce mari evenimente trebuie să te prezinți? Daniel Barbu a aflat între timp și a revenit, marți, cu o declarație în care spune că „nu s-a înțeles bine”, că ministerul a organizat, de fapt, standul de la Frankfurt și că i se pare, din poze, că a făcut o treabă „onorabilă”. Ceea ce lui i se pare „onorabil” este descris însă de românii care au fost acolo drept o rușine.

Degeaba îți pui costumul bun când mergi la întâlniri cu Angela Merkel și alți lideri importanți, dacă în restul timpului o Germanie și o lume întreagă văd cum umbli fără rușine, în văzul trecătorilor, în hainele pătate de casă. Și degeaba te plângi că străinii nu îți recunosc meritele culturale ca națiune, dacă tu apari în mijlocul elitei culturale internaționale echipat ca pentru o lansare de carte la o bibliotecă de provincie. Este un act de cultură în sine să știi să vorbești unui cerc distins în limba pe care o stăpânește la perfecție. Un act de cultură pentru care ministrul Daniel Barbu nu este pregătit.